✍️ Articolul scris de Vlad Ionut Andrei este publicat și pe HUB-ul Giuleștean.
Să îmbraci tricoul Rapidului este simplu.
Îl primești, îl pui pe tine și intri pe teren.
SĂ-L MERIȚI ESTE CU TOTUL ALTCEVA!
Pentru că tricoul ăsta nu începe cu tine.
Înaintea ta l-au purtat oameni care au devenit legende.
Au câștigat cu el. Au pierdut cu el. Au sângerat în el. Au plâns în el.
Iar în tribune au existat generații de oameni care au rămas lângă Rapid când era simplu să plece.
De aceea, când intri pe teren în vișiniu, nu porți doar numele tău pe spate, PORȚI RAPIDUL PE PIEPT!
Și asta trebuie să însemne ceva!
NU-ȚI CER SĂ CÂȘTIGI FIECARE MECI!
Poți să greșești, să ratezi sau să ai o zi în care nu-ți iese nimic.
Fotbalul nu este matematică.
Dar există ceva ce un rapidist nu poate să accepte niciodată: SĂ NU DAI TOT!
Vreau să alergi după mingea pe care poate n-o mai prinzi, să-ți ajuți colegul când a greșit și să vedem că te doare când pierzi.
Vreau ca în minutul 90, când picioarele nu te mai ascultă, să mai găsești undeva puterea pentru încă un sprint.
Nu pentru contract sau pentru prima de joc, ci PENTRU RAPID!
NU TREBUIE SĂ TE NAȘTI RAPIDIST!
Asta este important.
Nu trebuie să fi crescut în Giulești, nu trebuie să fi avut fular vișiniu când erai copil.
Poți veni din București, Belgrad, Paris sau de la mii de kilometri distanță.
Nu-mi pasă.
Dar din momentul în care ai intrat în vestiarul Rapidului, vreau să înțelegi UNDE AI AJUNS.
Întreabă, citește, privește tribunele și ascultă stadionul.
Află cine au fost Baratky, Dan Coe, Sandu Neagu, Nicolae Lupescu, Nichi Dumitriu și mulți alții.
Află ce au fost serile europene.
Află prin ce a trecut clubul ăsta și de ce oamenii au continuat să-l iubească inclusiv atunci când Rapid aproape că nu mai exista.
Află de greva foamei pentru Rapid!
Și apoi intră pe teren.
Poate atunci tricoul va părea puțin mai greu.
AȘA ȘI TREBUIE!
TRICOUL RAPIDULUI NU CERE PERFECȚIUNE, CERE CARACTER!
Nu vreau 11 vedete, vreau 11 oameni care se uită unul la altul și știu:
„ASTĂZI LUPTĂM ÎMPREUNĂ!”
Tu greșești, eu repar; eu cad, tu mă ridici; tu marchezi, eu alerg să te îmbrățișez.
Pentru că atunci când înscrie unul dintre voi, pe tabelă nu apare doar numele lui.
Apare: RAPID.
Asta vreau să văd.
O echipă, un vestiar unit!
IAR DACĂ ÎNTR-O ZI VEI PLECA…
Poate vei rămâne un an, cinci sau chiar zece.
În fotbal, oamenii vin și pleacă.
Rapid rămâne.
Dar când vei reveni peste ani în Giulești, vreau ca oamenii să te privească și să spună:
„ĂSTA A ÎNȚELES CE ÎNSEAMNĂ RAPID!”
Nu trebuie să fii cel mai talentat sau să marchezi o sută de goluri, dar trebuie să ne lași certitudinea că, atunci când ai purtat vișiniul, ai dat TOTUL.
Pentru că tricoul Rapidului nu îți aparține.
Îl primești pentru o vreme, îl porți, îl respecți și într-o zi îl dai mai departe.
DAR CÂT TIMP ESTE PE TINE, FĂ-TE DEMN DE EL!
TRICOUL ÎL POATE ÎMBRĂCA ORICINE, DAR TRICOUL RAPIDULUI TREBUIE MERITAT! CU MUNCĂ. CU RESPECT. CU CARACTER. CU INIMA! PÂNĂ LA ULTIMA MINGE. PENTRU RAPID!
#FamiliaRapid #EternaDragosteAlbVisinie #FCRapidBucurestiFanClub #RapidBucuresti #ImpreunaSuntemMaiPuternici #ImpreunaSuntemDeNeclintit #HaiRapid

