✍️ Articolul scris de Vlad Ionut Andrei este și pe HUB-ul Giuleștean!
O spun acum, nu după ce vom ridica trofeul:
EU CRED ÎN RAPIDUL ĂSTA!
Și nu doar datorită punctelor.
Mă uit la joc. La atitudine. La vestiar. La felul în care echipa începe să crească.
Dar, mai ales, mă uit la LINIȘTEA care s-a așezat în jurul Rapidului.
Și cât de mult aveam nevoie de ea!
Mai puțin zgomot. Mai puțină agitație. Mai puține discuții inutile.
Mai mult fotbal.
Conducerea își face treaba. Daniel Pancu își face treaba. Jucătorii sunt lăsați să muncească.
Iar Giuleștiul începe din nou să respire fotbal.
ȘI RAPIDUL CREȘTE!
Nu suntem încă la maxim.
Asta este partea care mă entuziasmează cel mai tare.
Moruțan , Dobre și Stojilkovic pot mai mult. Noii veniți se pot integra și mai bine. Relațiile de joc se pot lega și mai puternic.
Și totuși avem deja 21 de puncte din 30.
Atunci îmi permit să întreb:
CÂT DE BUN POATE FI RAPIDUL CÂND TOATE PIESELE VOR FI LA LOCUL LOR?
Eu cred că foarte bun!
Atât de bun încât trebuie să încetăm să ne mai temem de un cuvânt: TROFEU!
Nu spun că vine obligatoriu anul acesta.
Fotbalul nu oferă asemenea garanții.
Dar spun ceva în care cred cu toată convingerea:
Rapidul acesta se apropie de un trofeu!
Anul acesta sau anul viitor, dacă păstrăm direcția, liniștea și acest nucleu, eu cred că vom ajunge acolo.
BĂIEȚI, CONTINUAȚI!
Nu vă opriți.
Nu vă mulțumiți cu „e bine”.
Fiți mai buni la următorul meci decât ați fost la precedentul.
Luptați unul pentru altul.
Când unul cade, zece să-l ridice!
Când unul marchează, să marcheze RAPIDUL!
Iar noi?
Să cerem mai mult atunci când trebuie, dar să avem și inteligența de a nu distruge liniștea de care această echipă are nevoie.
Pentru că în Giulești se construiește ceva.
SE VEDE.
SE SIMTE.
Și eu cred că știm cu toții ce vrem să vedem la capătul drumului.
UN TROFEU RIDICAT DEASUPRA CAPULUI ÎN GIULEȘTI!
🇱🇻 PĂSTRAȚI LINIȘTEA. PĂSTRAȚI UNITATEA. CONTINUAȚI SĂ CREȘTEȚI ȘI TROFEUL O SĂ VINĂ! 🇱🇻
HAI RAPID! 💪🇱🇻
#FamiliaRapid #EternaDragosteAlbVisinie #FCRapidBucurestiFanClub #RapidBucuresti #ImpreunaSuntemMaiPuternici #ImpreunaSuntemDeNeclintit #HaiRapid

