✍️ Articolul scris de Vlad Ionut Andrei este publicat și pe HUB-ul Giuleștean.

Rapid are o istorie suficient de bogată încât fiecare generație de suporteri să aibă propriii eroi.

Baratky, Dan Coe, Nicolae Lupescu, Nichi Dumitriu, Sandu Neagu, Nicolae Manea, Daniel Pancu, Cristi Săpunaru și mulți alții au rămas în memoria Giuleștiului nu doar pentru că au fost fotbaliști extraordinari, ci pentru că au însemnat ceva pentru Rapid.

Privind actuala echipă, mă întreb:

CINE VA FI URMĂTORUL?

Cine dintre jucătorii de astăzi va fi pomenit peste 20 sau 30 de ani?

Pentru că o legendă nu se naște în momentul în care semnează contractul și nici după câteva meciuri bune.

O LEGENDĂ SE CONSTRUIEȘTE.

Prin valoare, continuitate și caracter.

Dar, mai ales, prin momente.

Giuleștiul își amintește golurile care au schimbat destine, derby-urile câștigate, trofeele, serile europene și fotbaliștii care au apărut atunci când Rapid avea cea mai mare nevoie de ei.

Aici este provocarea actualei generații.

Rapid are din nou stabilitate. Are investiții. Are un lot valoros. Are un stadion care poate redeveni o fortăreață și, mai presus de toate, are în spate o comunitate care visează din nou la performanță.

ACUM ESTE NEVOIE DE O GENERAȚIE CARE SĂ LASE CEVA ÎN URMĂ!

Nu doar clasări bune sau statistici ci și de TROFEE.

Vreau ca dintre fotbaliștii pe care îi aplaudăm astăzi să apară oamenii despre care vom povesti mâine.

Unul să înscrie golul unei finale, altul să ridice un trofeu în fața Peluzei, altul să ne ducă într-o seară europeană pe care n-o vom uita niciodată.

Pentru că Rapid nu poate trăi la nesfârșit numai din legendele trecutului.

TREBUIE SĂ LE CREEZE PE URMĂTOARELE!

Și poate acesta este cel mai frumos lucru pe care actualii jucători trebuie să-l înțeleagă.

Au în față o oportunitate pe care puțini fotbaliști o primesc: să intre în istoria unui club care nu-și uită oamenii!

Peste 20 de ani, poate voi veni în Giulești alături de fetița mea și vom vedea fotografia unuia dintre fotbaliștii acestei generații.

Iar dacă mă va întreba:

„Tati, cine a fost?”

mi-ar plăcea să pot răspunde:

„A fost unul dintre cei care au readus Rapidul acolo unde îi era locul.”

Așa se naște o legendă în Giulești!

Nu din vorbe, CI DIN CEEA CE LAȘI ÎN URMA TA.

ISTORIA RAPIDULUI ARE ÎNCĂ PAGINI GOALE.

CINE DINTRE CEI DE ASTĂZI ÎȘI VA SCRIE NUMELE PE ELE?

#FamiliaRapid #EternaDragosteAlbVisinie #FCRapidBucurestiFanClub #RapidBucuresti #ImpreunaSuntemMaiPuternici #ImpreunaSuntemDeNeclintit #HaiRapid